Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2008
other · respins
Emil Radu Moldovan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Politica înclinațiilor”.
Înclinațiile mulțimilor sunt de cele mai multe ori distructive, antisistemice și au la bază numai dorința mulțimii de a distruge, pe când dorințele mulțimii au la bază un orizont de așteptare mai îndelungat și se bazează pe strategii, planuri care să creeze și să fundamenteze noi perspective și situații benefice pentru populație.
Din 2004 și până astăzi atât politica președintelui României, cât și cea a Guvernului s-au axat doar pe înclinațiile mulțimii. Astfel, președintele României în mod constant a atacat sistemul judiciar, reușind în cele din urmă să dărâme unele instituții pe care mai pe urmă, prin intermediul unor persoane dornice de o carieră fulminantă, însă fără suportul competenței, și le-a aservit.
În această situație, Parchetul General și Departamentul Național Anticorupție au devenit niște instrumente în mâna președintelui, cu care își reglează conturile cu adversarii politici, și asta după ce numirea șefilor acestor instituții a revenit în competența politicienilor după celebra reformă din 2005 a ministrului justiției de atunci, Monica Macovei.
Deci în loc să avem un sistem judiciar competent care să rezolve dosarele populației într-un timp rezonabil și cu costuri cât mai mici, ceea ce reprezintă cu adevărat dorințele mulțimii în acest moment, avem un blocaj instituțional cu efecte grave pentru cetățeanul simplu care are de-a face cu
justiția datorită distrugerii sistematice a instituțiilor din 2005 și până astăzi.
Parcă pentru a nu se lăsa mai prejos, Guvernul, prin măsurile economice pe care le-a luat, spre exemplu cota unică, a rezolvat unele probleme de moment ale unei clase sociale, dar cu efecte destul de grave pentru economia țării în ansamblu și pentru cetățean în particular, care, după cum vedem, rezistă din ce în ce mai greu tăvălugului de scumpiri care se datorează unei politici haotice și fără perspectivă a Guvernului.
În concluzie, întreaga putere de dreapta, adoptând o politică bazată pe înclinațiile mulțimii și distrugând astfel instituțiile, nu a reușit să realizeze dorințele mulțimii, care reprezintă un trai mai bun, ba chiar, din contră, au înrăutățit situația din țară în acești ultimi trei ani.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.