Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Constantin Șovăială
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică poartă denumirea „Modernizarea infrastructurii ar trebui să fie o prioritate”.
Îl somez pe domnul ministru al transporturilor, Felix Stroe, să se preocupe și de problemele din infrastructură, și nu numai de demisii și de vorbe goale.
Infrastructura rutieră din România nu a evoluat nici ea foarte mult în ultimii 28 de ani. Deși compania pentru drumuri și autostrăzi are anual un buget de 1,7 miliarde de euro, România are mai puțin de 700 de kilometri de autostradă, acum, la peste 28 de ani de la Revoluție. Deși banii ar fi fost de ajuns pentru construirea a 300 de kilometri de autostradă pe an sau reabilitarea a 2.500 de kilometri de drum național, contractele date cu dedicație, supraevaluările de costuri sau plățile pentru lucrări inexistente sunt doar câteva dintre motivele pentru care astăzi România are în folosință doar 695,4 kilometri de autostrăzi.
România a reușit în 2015 o performanță unică în Europa: să termine anul cu mai puțini kilometri de autostradă decât i-a început, după ce o porțiune a lotului 3, între Sibiu și Orăștie, inaugurată cu două zile înaintea turului II al prezidențialelor, a fost demolată.
Astfel, absența unei infrastructuri funcționale care să lege România de celelalte state europene riscă să lase țara noastră la periferia Uniunii Europene și reprezintă un impediment serios în dezvoltarea ei, în atragerea de investiții sau în promovarea turismului.
Totodată, lipsa unei infrastructuri rutiere performante este una dintre cauzele care plasează România pe locul doi în spațiul comunitar într-un top al victimelor accidentelor rutiere, conform unei evaluări făcute de Eurostat.
Nici infrastructura feroviară nu arată mai bine. Forumul Economic Mondial a plasat România pe ultimul loc în UE în ceea ce privește calitatea infrastructurii feroviare, fiind devansați chiar și de bulgari. Mai puțin de 40% din rețeaua feroviară a României este electrificată, iar achizițiile de locomotive și automotoare electrice sunt inutile, în această situație.
Față de cele menționate mai sus, vă rog, domnule ministru, să luați măsurile care se impun pentru a evolua și noi în domeniul infrastructurii!
Constantin Șovăială, deputat al PNL, Sibiu. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.