Tinel Gheorghe

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „România în pantaloni scurți, pe timp de iarnă”.

Hotărât lucru, de câțiva ani buni, clima României a luat-o razna rău de tot: inundații, secetă, viscol, drumuri înzăpezite, temperaturi minime ce ating aproape limitele înregistrate în ultimii 100 de ani, tornade năprasnice, ce mai!, nu cred că lipsește ceva din panoplia meteorologică extremă.

Dar parcă ceea ce ne înfioară periodic, cu o ritmicitate demnă de o climă oceanică subtropicală, sunt inundațiile și alunecările de teren.

În ultimele zile, regiunile din sudul țării: Teleorman, Giurgiu, Olt, Dolj, sudul Dâmboviței sunt afectate de inundații și alunecări de teren. Dealurile o iau la vale, râurile își ies din matcă, iar oamenii asistă neputincioși la dezastre.

Noi, silvicultorii, avem o vorbă: „Câmpia se apără la munte”. Și, din păcate, tocmai noi, cei care înțelegem cel mai bine acest adevăr, în ultimii 20 de ani am refuzat să punem în practică acest motto.

Poate că nu am reușit să le atragem oamenilor suficient atenția că, dacă tăiem pădurile la munte, apa din ploi și zăpadă pleacă șiroaie la vale, măturând totul în cale. N-am reușit să-i convingem pe oameni că, dacă tăiem nechibzuit pădurile la deal, dealurile o iau la vale, pentru că nu mai au de ce să fie fixate.

Dar poate cel mai grav lucru este că n-am reușit să-i convingem pe oameni că pădurea, în cele din urmă, înseamnă viață. Parafrazând poetul, aș spune că acolo unde pădure nu e, nici viață nu e. Și, ca un paradox, județele afectate de fiecare dată de dezastre sunt județele cu cele mai mici suprafețe de pădure: circa 5–7% din suprafața județului. Teleorman, Olt, Giurgiu sunt județele cu cea mai mică suprafață de pădure din țară, raportat la suprafața totală a județului.

Deși avem proiecte și programe importante, deși avem o legislație la nivel european, rămânem, totuși, din punct de vedere al managementului aplicat, la nivel declarativ. Vă dau un exemplu: Codul silvic, Legea nr. 46/2008, prevede împădurirea în următorii 20 de ani a circa 2 milioane de hectare de terenuri agricole, adică o medie de circa 200 de mii de hectare pe an. Au trecut deja doi ani și nu am împădurit nimic. Oare ce așteptăm? Câte dealuri trebuie să o mai ia la vale și câte case să mai fie inundate pentru ca, în sfârșit, să realizăm că pădurea, înainte de toate, înseamnă viață?

Vă mulțumesc.