Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Adrian Florescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Declarația mea politică se numește „Cetățenii trebuie să fie beneficiarii, nu victimele dezbaterilor politice”.
Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor,
Mă adresez dumneavoastră pentru a supune unei drepte judecăți o pricină izvorâtă dintr-o greșită interpretare a rolului opoziției atunci când se află conjunctural la putere în consiliile locale și județene.
„Dictatura majorității”, de care se plâng colegii noștri din alianța socialistă în Parlament, este aplicată, în practică, cu urmări imediate și nocive asupra vieții cetățenilor, peste tot acolo unde reprezentanții săi îi depășesc numeric pe cei care reprezintă arcul guvernamental.
Și, pentru ca vorbele mele să nu fie considerate o simplă aserțiune, vă voi prezenta o secvență din filmul ultimei ședințe a Consiliului Județean Teleorman, condus de Liviu Nicolae Dragnea, lider al mai multor „comitete și comiții”, inclusiv la nivel național.
Ca urmare a solicitării Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului privind transmiterea către entitatea respectivă a documentațiilor tehnico-economice ale unor obiective de investiții pentru reabilitarea de drumuri județene în faza studiilor de fezabilitate, s-au întreprins toate demersurile necesare pentru elaborarea unui proiect de hotărâre prin care se aproba: „...transmiterea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții pentru reabilitarea de drumuri județene în faza studiu de fezabilitate”.
În sprijinul acestei decizii, veneau raportul comun de specialitate, cât și expunerea de motive. Dar, surpriză năucitoare, în plenul ședinței Consiliului județean, unde alianța socialistă deține o majoritate confortabilă, proiectul a fost respins. Degeaba au încercat consilierii noștri să-i convingă pe colegi de beneficiile Programului național de dezvoltare a infrastructurii, aprobat prin ordonanța de urgență a guvernului, degeaba au invocat interesul comunităților locale. Vicepreședintele social-democrat, și mâna dreaptă a președintelui Dragnea, s-a dovedit de neînduplecat, deși el semnase expunerea de motive prin care se solicita aprobarea proiectului de hotărâre.
Mai mult, sub imperiul nervilor, a cerut tăierea microfonului unuia dintre consilierii PDL, pe motiv că acesta: „făcea apologia politicii Guvernului Boc”.
În final, proiectul de hotărâre a fost respins, iar data până la care trebuiau transmise studiile de fezabilitate și, acolo unde era cazul, proiectele tehnice și detaliile de execuție ale obiectivelor de investiții a fost depășită, existând riscul ca Teleormanul să nu poată fi inclus în Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii.
Mă alătur și eu consilierilor, inclusiv din rândul celor care au votat împotriva transmiterii studiilor de fezabilitate, care, în particular, vorbeau că totul s-a întors „ca la Ploiești”, pentru că includerea în program a drumurilor din Teleorman ar fi indus riscul ca TelDrum să rămână fără obiectul muncii, licitațiile urmând să se desfășoare sub oblăduirea ministerului. Pentru cei care nu sunt la curent, precizez că în spatele firmei respective se află președintele Dragnea, iar societatea a câștigat cvasitotalitatea licitațiilor pentru construirea, întreținerea și deszăpezirea drumurilor în județul Teleorman.