Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 octombrie 2007
other
Dan Grigore
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi începe cu o întrebare, care de fapt este și titlul acesteia: „De ce este nevoie de intervenții pentru ca anumite instituții să-și facă datoria?”
Cu doar câteva săptămâni în urmă vă supuneam atenției, într-una dintre declarațiile mele politice, modul în care instituțiile abilitate prin lege să sprijine accesarea fondurilor europene și monitorizarea implementării proiectelor înțeleg să-și facă datoria.
Gravitatea situației prezentate m-a determinat, la momentul respectiv, să adresez o interpelare ministrului dezvoltării, vizavi de blocajul în care se afla, la momentul respectiv, o asociație de 7 comune ialomițene, care au primit finanțare pentru un proiect de gestionare a deșeurilor.
Deși nu am primit nici până acum un răspuns oficial din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței, se pare că interpelarea a avut ecou prin faptul că, la scurt timp după transmiterea acesteia ministrului, reprezentantul legal al celor 7 comune a fost contactat de autoritățile implicate în derularea proiectului pentru deblocarea procedurilor și continuarea implementării acestuia.
Este îmbucurător faptul că, în urma acestui semnal de alarmă, autoritățile implicate în implementarea proiectului, în speță Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud — Muntenia, au reacționat și au procedat la soluționarea problemei.
Pe de altă parte însă, aceste instituții ar fi trebuit să își îndeplinească atribuțiile pe care le dețin în virtutea legilor care stau la baza funcționării lor, fără a fi necesare intervenții la cel mai înalt nivel pentru rezolvarea problemelor.
Acest lucru demonstrează încă odată, din păcate, că în România criteriile performanței, celerității și eficienței în administrația publică sunt principii aplicabile doar în teorie, realitatea fiind cu totul alta, o realitate care lasă de dorit, cu atât mai mult cu cât se pune foarte mare accent pe creșterea capacității instituționale de absorbție a fondurilor comunitare, în condițiile în care cei care dețin mecanismele și procedurile legale pentru a face acest lucru nu le folosesc așa cum ar trebui.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.