Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Liviu Alexandru Miroșeanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „CNSAS – o necesitate națională”.
Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității a apărut ca o necesitate pentru stabilirea implicării unor persoane publice în activitatea mult hulitei Securități a lui Nicolae Ceaușescu, cu scopul asanării morale a clasei politice românești.
În cei 8 ani de activitate, CNSAS s-a aflat, în permanență, în atenția opiniei publice, prin dezvăluirea unor cazuri spectaculoase de colaborare cu Securitatea, toți cei implicați fiind obligați să se retragă din viața politică.
Privind lucrurile din această perspectivă, putem spune fără îndoială că acest organism este absolut necesar și dacă inițial s-a plecat de la o arhivă de 7.000 de dosare, în acest moment aceasta numără aproximativ 2 milioane, ceea ce ne face o idee față de complexitatea acestui fenomen.
Hotărârea Curții Constituționale este de neatacat și, din acest motiv, este necesar ca Parlamentul României să
clarifice toate elementele declarate ca fiind neconstituționale, în așa fel încât activitatea CNSAS să fie reluată.
Întrucât Legea nr. 187/1999 stabilește doar tipurile de activități și categoriile de persoane implicate, neavând o implicare juridică, deciziile CNSAS neavând caracter de sentință, și dacă luăm în considerare faptul că elementele atacate la Curtea Constituțională nu se referă la fondul legii, ci doar la forma ei, putem concluziona că după o dezbatere imediată în Parlament se poate găsi o formulă unanim acceptată a legii.
În ceea ce privește momentul în care s-a produs această decizie a Curții Constituționale, este interesant faptul că ne aflăm în an electoral, iar pe masa CNSAS se află un număr mare de dosare, ale unor membri marcanți ai PSD și PNL, fapt ce ne îndreptățește să credem că acest lucru are puternice implicații politice.
De asemenea, se cunoaște faptul că urma să se analizeze dosare ale unor membri ai CSM și ai Curții Constituționale, fapt ce-i pune pe aceștia, practic, cel puțin teoretic, în incompatibilitate.
Putem admite faptul că anumite elemente ale legii și ale regulamentului de aplicare trebuie modificate, pentru a elimina orice fel de interpretare, și că acestea trebuie puse în acord cu deciziile Curții Constituționale, însă necesitatea funcționării acestei instituții este incontestabilă și este datoria noastră să găsim cât mai repede soluții pentru deblocarea acestei situații.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.