Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Ion Bălan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Părinții de serviciu au salarii insuficiente”.
Asistenții maternali au o misiune grea în România zilelor noastre, iar soarta copiilor crescuți și îngrijiți de aceștia depinde de puterea de rezistență a noilor părinți.
Pentru a crește un copil, este nevoie de dragoste, dăruire și pasiune, însă lucrurile devin imposibile în lipsa banilor pentru hrană, haine, cursuri și alte cheltuieli care apar.
În momentul de față, un asistent maternal primește salariul minim pe economie, iar sumele pentru hrana și îmbrăcămintea copilului crescut în casă sunt insuficiente, după părerea mea, în condițiile creșterii continue a prețurilor la alimente și servicii, în general.
Consider că nu poți responsabiliza un om 24 de ore din 24, plătindu-l pentru 8 ore și cu un salariu mult prea mic. Iar ca mine au gândit mai mulți asistenți maternali care au ieșit din sistem în ultima perioadă, fiind constrânși de lipsurile și de faptul că se chinuiau și ei, și chinuiau și copiii, însă nimic nu poate justifica drama acestor copii abandonați a doua oară, de data aceasta de părinții de serviciu care și-au pus speranța că-i vor putea duce până la majorat și chiar după vârsta de 18 ani.
Dacă întregul sistem ar fi regândit, iar sumele alocate acestuia s-ar actualiza periodic, în mod sigur s-ar diminua numărul copiilor din orfelinate și ar crește numărul de asistenți maternali, pentru că sunt foarte multe familii, chiar și la țară, care ar putea să beneficieze astfel de un loc de muncă, iar copiii, de un cămin în care să crească armonios.
În lipsa acestor condiții care să-i ajute pe copiii abandonați și pe cei care s-au angajat să-i crească, familiile care își asumă această misiune grea fie se luptă cu provocările fiecărei zile și fac față cum pot cheltuielilor, fie abandonează lupta, iar cei mici se reîntorc la orfelinat.
Mai există cazul în care asistenții maternali aleg să-i adopte pe cei mici, renunțând să mai fie dependenți de sumele și așa insuficiente primite de la stat, iar acesta din urmă este cazul fericit, în care atașamentul dezvoltat este prea mare pentru a se mai putea despărți familia nou-formată, însă este și o excepție totodată.
Așadar, în preajma discutării în Parlament a noului buget se cuvine să analizăm fiecare sector în parte, cu precădere pe cele mai sensibile, iar copiii abandonați reprezintă un capitol aparte, pe care suntem obligați să-l gestionăm cu toată atenția.
Vă mulțumesc.
Deputat PSD Ion Bălan, Colegiul 4, Tulcea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.