Răzvan Ionuț Tănase

## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește „Copiii abandonați de părinți și ignorați de stat”.

Dar, cu permisiunea dumneavoastră, domnule președinte, având în vedere cele spuse de colegul meu Mihai Aurelian mai devreme, aș vrea să punctez scurt: da, eu am fost unul dintre cele două voturi „abținere” de ieri și aceasta cred că, având în vedere modul cum a fost constituită Comisia de Cod electoral..., nu cred că trebuia să ajungem cu acest amendament în plen și să se întâmple ceea ce s-a întâmplat ieri.

Mulțumesc.

Trec la declarația politică.

## Stimați colegi,

În țara noastră sunt, în prezent, peste 60.000 de copii instituționalizați, copii față de care majoritatea guvernanților din ultimii ani și-au arătat mai mult sau mai puțin interesul, enunțând în acest sens obiective și strategii pompoase, învinse într-un final de sistemul crud, cadrul legislativ deficitar și indiferență. Nu contest faptul că lucrurile au evoluat semnificativ, odată cu implementarea Convenției ONU din 1989 privind drepturile copilului, însă problemele din acest domeniu sunt încă departe de a fi rezolvate, statul neînțelegând încă exact ce se întâmplă cu micuții din instituții.

Îngreunarea Legii adopției, lipsa unui act normativ pentru prevenirea abandonului, înrăutățirea condițiilor de muncă pentru asistenții maternali sunt doar câțiva dintre factorii care duc la creșterea numărului copiilor abandonați și condamnați să trăiască în centre de plasament și în condiții greu de imaginat, care facilitează apariția problemelor de sănătate, fiind privați în același timp de atenția și dragostea unei familii adevărate. Aceste aspecte le afectează în mod direct dezvoltarea, iar pentru cei mai mulți dintre ei startul în viață este unul ratat.

Restanțele pe care le avem în acest domeniu au dus la înregistrarea unui record nedorit în 2014 în ceea ce privește numărul copiilor abandonați la naștere în ultimii 10 ani. Dacă în cazul simplificării adopției bate vânt de schimbare, fiind finalizat proiectul care ar trebui să asigure o funcționare mult mai bună a actualului sistem, pierdut în hățișurile termenelor și birocrației, la capitolul prevenirii abandonului stăm încă foarte prost, situându-ne pe primul loc în Europa în ceea ce privește copiii pe care părinții nu sunt în stare să îi crească și hotărăsc să îi lase în grija statului, luându-le dreptul la o viață normală. De la dezamăgiri, respingeri și atașamente imposibile, toate acestea influențează într-un mod negativ creșterea tinerilor din centrele de plasament și chiar a celor aflați în grija asistenților maternali, pentru că nu puține au fost cazurile în care mamele sau tații de profesie i-au supus la umilințe și abuzuri greu de închipuit, situații în care nu prevalează sub nicio formă interesele superioare ale copilului.

## Stimați colegi,