Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Discutăm o cerere de reexaminare în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților.
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate cu reexaminarea acestei legi. În fapt, Președintele României a solicitat această reexaminare în conformitate cu dispozițiile art. 77 alin. (2) din Constituția României asupra legii menționate, supunând atenției faptul că la art. 1 punctul 23 legea prevedea reținerea de către ANRSC a unei cote de 7% din sumele recuperate în baza titlurilor executorii.
Senatul a respins cererea de reexaminare. În schimb, Camera, în conformitate cu dispozițiile art. 61, a supus dezbaterii în cele două comisii, în ședințe separate, și în urma examinării cererii, cu majoritate de voturi, comisiile supun plenului spre dezbatere și adoptare raportul înlocuitor privind admiterea cererii de reexaminare și adoptarea cu amendamente admise.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.