Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 octombrie 2013
Declarații politice
Ion Răducanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
Declarația mea politică se intitulează „Invazia rablelor”. Platon spunea:„Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii înțelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deținătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înțelepciunii.”
În Programul de guvernare al USL pentru 2013 – 2016, intitulat „România puternică”, se regăsesc măsuri și acțiuni extrem de importante, cum ar fi:
– stimularea sectorului privat, al IMM-urilor – motorul economiei
## sau
– relaxarea fiscală în toate domeniile, inclusiv pentru persoanele fizice.
Încă din primăvara anului 2013, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice s-a pus pe treabă și a promovat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 o nouă taxă, denumită „Timbrul de mediu”, în consens cu directivele europene, în realitate însă o inepție, o invenție aberantă a birocraților acestui minister care în ultimii ani s-au jucat cu taxarea mașinilor românilor. Motivele erau următoarele:
1. poluatorul plătește o taxă pentru emisiile generate de mașină. Se pune întrebarea: când merge sau când stă?;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.