Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2015
Informare · respins
Adrian Miroslav Merka
Informare privind afilierea domnului deputat Gheorghe Roman la Grupul parlamentar al PNL
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
## Domnilor miniștri,
Evoluția realităților politice, economice și sociale din ultima perioadă ne-a demonstrat faptul că rescrierea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală era inerentă, cel vechi fiind de foarte multe ori modificat de-a lungul timpului. Nu de puține ori, mediul economic și social ne-a sesizat referitor la faptul că legislația în acest domeniu era dificil de aplicat și supusă permanent schimbării, nu de multe ori confundându-se cu riscul de interpretare neunitară a prevederilor existente până în acest moment.
Prin adoptarea noului Cod fiscal se creează, pe de o parte, posibilitatea simplificării fiscalității, eliminării disfuncționalităților și stabilirii coordonatelor pentru un cadru legal fiscal, coerent și modern, iar, pe de altă parte, premisele asigurării, cum au spus și alți colegi, predictibilității sistemului fiscal și continuării conduitei necesare unei consolidări fiscale sustenabile.
Ne dorim un cod fiscal mai clar, mai accesibil, mai transparent, mai eficient și corelat cu prevederile Codului de
procedură fiscală, iar forma adoptată în comisie întrunește într-o mare măsură aceste atribute.
Stimați colegi,
Aș vrea să-l corectez pe domnul ministru. Populația trebuie să știe că reducerea TVA-ului se face de la 24% la 19%. Discuția a fost de la 20 la 19, dar impactul este de la 24 la 19.
Grupul nostru parlamentar a militat în special pentru o reducere a acestei cote, știind impactul pozitiv pe care trebuie să-l aducă în societate. Dar să nu uităm totuși, încercăm, așa cum au făcut propuneri și colegii, ca, prin reducerea TVA-ului de la 9 la 5% pentru manuale, cărți, activități sportive, să dăm un semnal și populației, ca într-adevăr societatea să se ridice puțin și din acest punct de vedere. Trebuie să avem un mesaj puternic și pentru cetățeni.
A fost o luptă într-adevăr în comisie să ne facem înțeleși noi, ca membri ai acestei comisii, sau noi, ca cetățeni ai Parlamentului, ca propunerile noastre să fie înțelese de către Ministerul de Finanțe. Într-adevăr, nu avem toate datele și nici nu le-am avut, dar am dorit să arătăm ceea ce înseamnă munca în echipă, munca noastră, a Grupului parlamentar al minorităților naționale, cu noi toți ceilalți.
Într-adevăr, și Ministerul de Finanțe, și cei din comisie, stafful tehnic, și stafful nostru, al grupului, au muncit pe acest Cod fiscal.
Să nu uităm că importante vor fi și normele de aplicare, cum s-a și spus, nu este un cod perfect, ci este un cod perfectibil. Predictibilitatea și ceea ce ne dă posibilitatea să venim cu această propunere în continuare de îmbunătățire ne fac să sperăm că vom găsi și noi deschideri.
Într-adevăr, au fost anumite propuneri, să le spunem, năstrușnice. Să vedem cum vor fi aplicate. Dar să nu uităm că cetățenii vor trebui să simtă și ei în buzunar. Nu întotdeauna mărirea de salarii și de pensii este simțită sau resimțită la nivelul populației. Să sperăm că prin aplicarea acestui Cod fiscal și agenții economici vor înțelege că nu doar buzunarul lor contează, ci și bunăstarea populației și a clienților, adică a cetățenilor. Și noi suntem convinși că, într-adevăr, trebuie să dăm un semnal puternic de sprijinire a acestui Cod fiscal și, în acest sens, Grupul parlamentar al minorităților naționale va susține acest Cod fiscal, așa cum a făcut-o în comisie, și să nu mai revenim, domnule președinte, și Codul de procedură fiscală.