Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Sorin Dan Moldovan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Este a patra oară când acest proiect de lege se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.
Nu cred că mai pot fi spuse multe fără să ne repetăm. Adică aș putea să revin și să spun că este imoral ca cineva care nu trece un concurs să conducă o instituție de învățământ, pentru ca mai apoi majoritatea PSD–ALDE–UDMR să pună problema cine va conduce și așa mai departe.
O să vin cu o întrebare pentru toți membrii Camerei Deputaților. Sunteți mulțumiți de nivelul sistemului de învățământ din țară? Iar dacă răspunsul este nu, atunci înseamnă că trebuie să schimbăm lucrurile care nu merg, să le îmbunătățim, să nu le acceptăm doar de frica de a nu avea persoane care să conducă instituțiile.
Dacă dintr-o clasă de 30 de elevi niciun elev nu ia peste nota 4, ce alegeți să faceți? Să coborâm standardul, ca să treacă majoritatea elevilor, sau să-i ajutăm să-și ridice nivelul de cunoștințe și să promoveze?
Sistemul de învățământ se degradează și noi nu facem nimic să oprim acest fenomen.
Grupul parlamentar al PNL va susține acest raport de respingere a legii, fiindcă varianta adoptată la Senat nu are
nimic în comun cu varianta inițială. Considerăm că modificările aduse la Senat nu fac decât să înrăutățească și mai mult situația sistemului de învățământ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.