Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2007
other · adoptat tacit
Adrian Moisoiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Eu aș dori să vă rețin câteva minute și să vă spun că am avut ocazia să mă duc în Harghita, undeva, în Munții Harghitei, într-un sat unde în urmă cu câțiva ani media românească a cheltuit multă cerneală și unde, de fapt, nu s-a rezolvat nimic.
Mă refer la satul Doboi, care aparține de comuna Plăieșii de Jos și unde este o parohie Imper și unde românii și, de fapt, aici intru, după această scurtă introducere, în temă, unde românii singurul loc unde vorbesc românește este la biserică. Și prin asta cred că v-am spus absolut tot și importanța acestei inițiative parlamentare. Deci se pune problema ca în jurul României pentru comunitățile românești să poată să fie construite câteva biserici.
Observați și observ și eu faptul că inițiativa parlamentară a suscitat foarte mult interes, și din partea colegilor, și din partea unor alte partide. Eu nu pot să apreciez poziția exprimată de domnul deputat Gabor aici, și, care, de fapt, a și spus un adevăr, că este o lege necesară, dar în forma în care a apărut în clipa de față nu poate trece sau nu se susține ca să și treacă.
De fapt, dânsul n-a avut putere să spună că� haideți s-o întoarcem la comisie, să o amendăm în mod corespunzător, probabil că aceasta voia și doamna deputat Lari s-o spună adineauri, deci repet, s-o întoarcem la comisie, s-o amendăm în mod corespunzător, și dacă se poate, domnule președinte,
nu numai la comisia la care a fost, să facem... pentru că s-a amintit faptul că și Comisia pentru culte nu a fost sesizată. Deci să fie într-o ședință a unei comisii comune, raportul unei comisii comune, dacă se poate, dacă nu, dar undeva în felul acesta, sau măcar un aviz din partea Comisiei pentru culte să se ceară și în felul acesta raportul să poată fi refăcut. Pentru că este păcat să pierdem un asemenea tren astăzi și cine știe peste cât timp, de-abia în legislatura următoare, poate la primăvară, poate la toamna viitoare, poate alții care vor mai veni după noi pe urmă, prin 2008, încolo, să se mai intereseze de această problemă.
Deci, încă o dată revin, domnule președinte, cu rugămintea să puneți la vot propunerea de retrimitere la comisie și în felul acesta să putem s-o amendăm și să-i aducem și corecturile necesare, astfel încât aceasta să fie pe urmă acceptată.
Grupul parlamentar al P.R.M. susține această idee. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.