Șerban Nicolae

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

Nu am să mă refer strict la partea formală a amendamentului – e vorba de un text la o ordonanță care nu mai este în vigoare –, dar aș vrea să aduc câteva argumente pe principiul pe care îl conține și amendamentul formulat de domnul senator Gheorghe Funar și care se regăsește și în proiectul meu de lege, proiect de modificare a reglementării, să spunem, în general, a CNSAS.

Aș vrea să încep cu o precizare. S-a constat – am suficiente argumente și nu aș vrea să intru acum într-o polemică cu vreunul dintre colegi – că aceste prevederi s-au focalizat pe Biserica Ortodoxă Română.

A existat un anumit interes privind Biserica Ortodoxă Română, o mediatizare intensă a posibilelor colaborări sau a relațiilor de colaborare cu fosta Securitate, toate direcționate către Biserica Ortodoxă Română.

Înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost târâți în diverse scandaluri mediatice. Nu a mai contat ulterior că, în anumite situații, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii deciziei CNSAS.

De aceea, eu am considerat că este un lucru nefiresc să aducem în discuție Biserica, într-o discuție care este, dacă îmi dați voie să spun, laică și care ține mai degrabă de politică și de interese politice.

Am argumentat și la comisie, și vă spun și dumneavoastră, că Biserica se organizează autonom, și așa ar și trebui să se organizeze, indiferent de cult, deci în toate cultele recunoscute de lege.

Există în România o Biserică majoritară, așa cum există și în alte state.

În România, Biserica majoritară este Biserica Ortodoxă Română și de aceea am spus că, atâta vreme cât o astfel de investigație, o astfel de constatare sau o astfel de decizie de la bun început subiectivă, de la bun început supusă opiniilor și dezbaterilor contradictorii nu poate interveni în ierarhia bisericească, indiferent de cult, ea nu-și găsește rostul decât pentru a genera conflicte, pentru a genera tensiuni și pentru a face, să spunem, viața Bisericilor ceva mai complicată. Altă justificare nu există.

Am fost de acord ca, de principiu, verificările cu privire la preoți să fie făcute la cererea cultului. Juridic vă spun că este o formulă discutabilă, pentru că au fost discuțiile pe care le știm cu toții, dintr-o anumită zonă de dezbatere a societății civile, că ar trebui să începem cu patriarhul.

Bineînțeles că patriarh, în România, nu are decât Biserica Ortodoxă Română, dar am trecut peste chestiunea aceasta ca și cum nu conta, ca și cum toate celelalte culte recunoscute de lege au patriarh. Discuția era direcționată către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înainte Patriarhul Teoctist – Dumnezeu să-l odihnească! – și acum Preafericitul Daniel.

Dar, dacă avem o asemenea discuție în legătură cu colaborarea cu Securitatea și spunem că cel care trebuie să ceară verificarea preoților este cultul, ar însemna că patriarhul trebuie să ceară pentru sine însuși, ar însemna să începem cu discuțiile: „Cine reprezintă cultul?”, „Pentru ce preoți?”