Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2016
Informare · adoptat tacit
Cseke Attila Zoltán
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Grupul parlamentar al UDMR va susține prin vot adoptarea acestei propuneri legislative, așa cum a făcut și în comisia de specialitate.
Astăzi, din păcate, sunt deficiențe majore în ceea ce privește activitatea unor operatori economici autorizați pe acest serviciu, serviciul arhivistic, care afectează dreptul multor cetățeni de a avea acces la unele informații absolut necesare pentru ei, de exemplu, pentru a primi pensie, pentru a putea face dovada anilor lucrați la fostele întreprinderi din perioada comunistă. Și aici, desigur, este o altă discuție, dar pe care va trebui s-o avem sau Arhivele Naționale să o aibă, să facă o evaluare asupra activității acestor operatori economici, pentru că este nepermis ca un cetățean să nu aibă acces la informații de la acești operatori economici autorizați.
În acest sens, posibilitatea prevăzută în această propunere legislativă, ca autoritățile locale să se implice în această activitate arhivistică și să-și organizeze posibilitatea de a gestiona acest serviciu arhivistic, este un lucru bun, este un pas înainte și poate aduce multor cetățeni o îmbunătățire a dreptului de acces la informații.
Vom susține prin vot această propunere legislativă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.