Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2013
Informare · informare
Erland Cocei
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Grupul PNL din Camera Deputaților susține acest act normativ care, în contextul menținerii unei situații economice internaționale încordate ce determină riscuri la adresa stabilității financiare, își propune optimizarea utilizării resurselor Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar. În calitate de acționar, fondul trebuie să participe la capitalul instituției de credit supuse măsurii de stabilizare într-o proporție care să-i asigure exercitarea controlului asupra respectivei instituții.
În acest sens, administratorul delegat trebuie să convoace adunarea generală a acționarilor pentru a decide reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor anterior majorării capitalului social prin emisiunea de noi acțiuni ce urmează a fi subscrise de fond.
Adoptarea în regim de urgență s-a justificat pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în fața partenerilor internaționali, a FMI și a Uniunii Europene privind elaborarea procedurilor de urmat în cazul unor situații potențiale de vulnerabilitate a unor instituții de credit.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.