Nicolae Păun

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

În această săptămână, la data de 20 februarie, ca de altfel în fiecare an, romii din România comemorează „Ziua Dezrobirii”, dată care marchează atât încheierea procesului de dezrobire a țiganilor de pe moșiile boierești, cât și adoptarea legislației privitoare la aceasta.

Stimați colegi,

Poate că adevăratul motiv de sărbătoare este însăși supraviețuirea, după 500 de ani de robie în fostele Principate Române, în pofida tratamentului similar cu sclavii din istoria antică, de care a avut parte această etnie până la câștigarea statutului de om liber și egal în drepturi cu românii, maghiarii, sașii și evreii din această țară.

Reamintesc că abia după 1990, odată cu răsturnarea regimului comunist, țiganii, sau romii, au fost recunoscuți ca minoritate națională. Deși acest lucru a presupus implicit câștigarea unor drepturi politice și civile, deteriorarea situației economice și sociale a țiganilor, din păcate, din 1990 și până în prezent, a continuat. Trebuie să recunoaștem că acest lucru s-a datorat atât neglijării instituționalizate, cât și – în unele situații – unei legislații discriminatorii. Aici aș putea să dau doar câteva exemple edificatoare, cum ar fi Legea Fondului funciar, Legea ajutorului social, Legea învățământului etc.

Deși romii din România au fost și sunt cei mai interesați să evolueze spre o societate multietnică, în ciuda tuturor afirmațiilor de până în prezent, printr-o bună conviețuire, care să le permită și ridicarea standardului de viață, în ultimii 20 de ani nu a existat, în opinia mea, suficientă voință politică pentru ca romii din România să fie integrați cu adevărat în societate. Abia în urma unei propuneri legislative elaborate de mine în anii anteriori și în urma unor gândiri venite din partea organizațiilor nonguvernamentale ale romilor și preluate de guvernanți a fost creat un mecanism instituțional care să se ocupe de starea acestei părți considerabile de populație, în opinia mea cam 10% din populația la nivel național – sigur, această cifră este oarecum contestată pentru că nu este o cifră oficială, însă este reală. Cu toate acestea, majoritatea romilor continuă să sufere de lipsa unor locuri de muncă, de lipsa locuințelor și chiar a utilităților minime pentru un trai decent în unele localități în secolul XXI.

Câteva exemple sunt edificatoare: abia un procent de 25% din populația activă de romi reușește să-și găsească locuri de muncă cu forme legale, deși legislația interzice, în

mod categoric, munca la negru. Prin urmare, 75% din populația activă de cetățeni români de etnie romă nu au cărți de muncă și, implicit, nu au foarte mulți dintre aceștia nici documente de identitate. Altfel spus, nu pot beneficia de avantajele legilor în vigoare, inclusiv de protecție socială. Nu în cele din urmă – din cauza rasismului manifestat de către o parte a populației majoritare – 68% din romi, conform statisticilor, și, de data aceasta, sunt statistici oficiale, se consideră discriminați din cauza aparenței și apartenenței lor etnice.