Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2015
other
Vasile Horga
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Intenția Guvernului Ponta de a modifica Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, ca orice intenție, de altfel, este de salutat. Modificările propuse însă trebuie să fie credibile și de bună-credință.
În acest domeniu, promisiunile cu caracter electoral, cu care ne-a obișnuit PSD și Guvernul Ponta, nu își au locul. Când este vorba despre contribuabili, interesele de partid trebuie lăsate la o parte. Așteptările populației și ale mediului de afaceri sunt imense în ce privește povara fiscală.
Din acest punct de vedere, modificările Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală nu vor schimba fundamental filozofia fiscală a ultimilor 25 de ani, contribuabilul român va rămâne în continuare prizonierul unui sistem fiscal învechit și al unor instituții lipsite de respect și considerație pentru el.
Așteptările contribuabililor și mai ales ale mediului de afaceri de la sistemul fiscal românesc sunt imense. Ele nu privesc atât de mult nivelul impozitelor și taxelor, cât predictibilitatea și corelativitatea acestora, în strânsă legătură cu simplitatea și certitudinea impozitării.
Desigur că nu putem ignora satisfacția oricărui contribuabil de a rămâne cu mai mulți bani în buzunar după plata impozitelor și taxelor, dar poate mai mult contează satisfacția și câștigul pe termen lung pe care orice contribuabil onest le simte atunci când conștientizează că fiscalitatea îi poate fi prietenă.
De aceea, consider că modificările propuse Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, dincolo de procentele de reducere a fiscalității, din punctul meu de vedere, cu un pronunțat caracter demagogic, populist și cu iz electoral, nu vor da satisfacție contribuabilului, pentru că ele nu schimbă filozofia fiscalității ultimilor 25 de ani, în care populația și mediul de afaceri au fost umiliți de fisc. Dimpotrivă, în multe privințe lucrurile se complică.
Fără a intra concret în modificările propuse de Guvernul Ponta, trebuie să subliniez un fapt care va produce mutații majore în diferite categorii de venituri supuse impozitării și care va determina dezechilibre mari între diferitele categorii de cheltuieli care concură la formarea costurilor de producție.
Vom asista din nou la divizarea contribuabililor în două categorii. Prima, categoria contribuabililor corecți și onești, dar perdanți, și cea de-a doua, categoria contribuabililor speculanți și incorecți, dar câștigători. Și aceasta doar pentru că PSD și Guvernul Ponta au dorit să fure startul modificărilor Codului fiscal, fără o analiză temeinică a efectului acestor modificări, atât asupra contribuabilului român, cât și asupra bugetului public național.
Îi sugerăm Guvernului Ponta să măsoare de șapte ori, precum croitorul din poveste, și să taie o singură dată, când croșetează fiscalitatea României, pentru că un sistem fiscal nu este un instrument de joacă politică, el este fundamentul prin care o țară, o națiune, un popor își fortifică viitorul și își perpetuează însăși ființa națională.