Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2015
Informare · respins
Ovidiu Cristian Iane
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Într-adevăr, ordonanța modifică circa zece acte normative, însă modifică pentru că, în practică, s-a constatat că unele aspecte ale legii duc la anumite blocaje. Și, așa cum practica cere, legiuitorul vine și modifică astfel încât să deblocheze acele situații în care legea nu a fost foarte clară.
Deci ordonanța nu vine decât să clarifice anumite aspecte în care aceste blocaje să nu mai apară, iar în ceea ce privește Legea nr. 215, la care s-a referit antevorbitorul meu, vreau să vă spun că nimic nu este corect din ceea ce a spus, pentru că nu se referă la neorganizarea alegerilor, ci se referă la faptul că cel care ocupă interimar acea funcție trebuie să primească o indemnizație egală cu responsabilitatea postului pe care îl ocupă și nimic altceva.
Deci, în concluzie, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota pentru aceasta.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.