Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ovidiu Cristian Iane
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Într-adevăr, ratificarea acestei convenții este importantă. Avem..., inclusiv România are, mai are încă epave pe zona costieră.
Ce vreau să vă spun însă este că, pe lângă această convenție care privește valorificarea și evacuarea acestor epave eșuate, la această convenție s-a mai pus în vedere respectarea unor alte două convenții care erau adoptate inițial, dar care până acum, mai mult sau mai puțin, nu au fost respectate. Și mă refer la convenția din 1996, Convenția internațională privind răspunderea și acordarea despăgubirii pentru prejudicii legate de transportul pe mare al substanțelor nocive și periculoase, și mai este vorba despre Convenția internațională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime și, respectiv, de la epavele eșuate.
Deci e adevărat... Acum aș vrea să mai fac și o paranteză, să ne aducem bine aminte de un alt caz, nu intră sub incidența acestei convenții, pentru că nu se referă la zona maritimă: nava de transport „Rostock”, ucraineană, eșuată, se pare, în mod voit – nu s-a aflat niciodată –, care a stat mai bine de 10 ani în zona Partizani, pe brațul Sulina, și a blocat traficul acolo, dacă vă aduceți aminte, pentru cei care au fost, și cu greutate a fost, ulterior, de câțiva ani, a fost recuperată o parte din epava respectivă. Culmea este că nava era încărcată cu fier, deci se pare că, cumva, s-a vrut delimitarea sau, mai bine zis, restricționarea traficului pe brațul Sulina, pentru ca să poată să se facă prin canalul Bîstroe traficul maritim către Ucraina.
Deci, în concluzie, Grupul PSD va vota această inițiativă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.