Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iunie 2015
other
Steluța Gustica Cătăniciu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Întrebarea pe care ne-o punem în aceste zile, în care există un val de indignare la nivelul opiniei publice pentru nedreptatea care i s-a comis Marianei Rarinca, este de ce Partidul Național Liberal se comportă ca un partid totalitar. Un cetățean român a stat la închisoare nevinovat 6 luni, iar PNL, în loc să susțină drepturile Marianei Rarinca, susține interesele oamenilor de la șefia unor instituții care au acționat opresiv.
Președintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu-Tăriceanu, a luat atitudine împotriva abuzurilor. A susținut că încălcarea dreptului la libertate al unui cetățean nu poate fi trecută cu vederea și că oamenii din sistem care au greșit trebuie să își asume responsabilitatea. Partidul Liberal Reformator a arătat astfel că își înțelege menirea de partid liberal.
De cealaltă parte, oamenii din PNL, în loc să inițieze petiții pentru a solicita dreptate pentru Mariana Rarinca, au lansat petiții la adresa celor care iau atitudine împotriva abuzurilor. Politicieni ca Alina Gorghiu, această Kill Bill II a politicii românești, și ca Raluca Turcan, care în 2013 spunea că „PNL este vinovat de sărăcirea României”, dovedesc multă ipocrizie. Politicienii din PDL vorbesc astăzi în numele PNL și o fac cum sunt obișnuiți. Apără oamenii din sistem împotriva cetățenilor ale căror drepturi fundamentale sunt încălcate. Liderii noului PNL au dat – pentru a câta oară? – semnalul luptei împotriva românilor, împotriva drepturilor fundamentale ale acestora, doar pentru a le fi pe plac unor reprezentanți ai instituțiilor nedemocratice ale statului.
Ignorarea liderilor PNL față de un caz în care a avut loc o astfel de nedreptate face mult rău, în sensul decredibilizării totale a clasei politice. Aceștia nu s-au gândit o clipă la consecințele pe care un astfel de comportament l-ar putea avea asupra României. Astăzi, când Partidul Liberal
Reformator vorbește despre drepturi și libertăți individuale, Partidul Național Liberal vorbește despre cât mai multe cătușe.
Aceasta este diferența dintre noi. Și este bine că este așa. Fiecare se situează acolo unde consideră că-i este locul: Partidul Liberal Reformator de partea drepturilor fundamentale ale românilor, Partidul Național Liberal de partea populismului și demagogiei, așa cum le stă bine unor băsiști deghizați degeaba în liberali. Și spun „degeaba” pentru că n-au fost și nu vor fi liberali niciodată.
Faptul că mai există în PNL oameni care cer demisia Liviei Stanciu, cum este Ludovic Orban, nu schimbă lucrurile în acest partid. Este îmbucurător că există voci ale vechiului PNL care spun nu, chiar și timid, politicii pumnului în gură față de cetățeni.
Din păcate, aceste voci sunt izolate și ostracizate de către actuala conducere, care transformă PNL într-un partid totalitar.
Partidul Național Liberal ar trebui să înțeleagă că votul exprimat o dată la patru ani de români este dat pentru a le apăra acestora drepturile și pentru a le garanta că trăiesc într-un stat de drept. Cazul Rarinca dovedește că oricare cetățean al acestei țări este expus la posibile abuzuri, iar rolul nostru, al reprezentanților cetățenilor în Parlament, este acela de a lua atitudine. Partidul Liberal Reformator nu va asista impasibil la o situație în care o persoană este privată de libertate abuziv. Vom continua să susținem principiile și valorile liberale și să acționăm pentru a ne asigura că ceea i s-a întâmplat Marianei Rarinca nu va deveni o practică.