Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2017
other · respins
Adrian Solomon
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului _
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
N-aș fi vorbit astăzi, dar înțeleg că un fost ministru de justiție ne cam certa astăzi aici. De ce? Că suntem mai mulți și că ei sunt mai puțini și nu vor putea să-și treacă modificările, astfel încât să facă din Regulamentul Camerei Deputaților ce doresc Domniile Lor.
Noi, majoritatea, suntem mulțumiți de cum ne reprezintă domnul președinte Liviu Dragnea și sper că votul de mâine va demonstra lucrul acesta.
Este totuși un pic cam jenant pentru un ministru care a condus Ministerul Justiției exact în momentul în care se modificau Legile justiției se modificau Codul penal, Codul de procedură, cele care au creat, prin decizii ale Curții, atâtea situații... știu eu... de neaplicat în momentul în care se adresează cineva sau este trimis în fața justiției.
Prin urmare, domnule ex-ministru de justiție – nu v-am pronunțat numele –, nu ne mai certați pe noi. Poate că ar fi bine să vă certați pe dumneavoastră, uitându-vă în oglindă!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.