Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2017
Informare · informare
Laurențiu Dan Leoreanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Partidul Național Liberal va susține adoptarea acestui act normativ, care prevede cadrul legislativ în vederea aplicării mecanismelor financiare ale Fondului pentru acțiuni în domeniul managementului energiei durabile.
În acest sens sunt modificări, completări ale procedurilor, astfel încât beneficiarii acestui fond să poată accesa refinanțarea unor cheltuieli eligibile din Programul de cooperare elvețiano-român, dar, în același timp, și cofinanțarea unor cheltuieli din soldul Fondului elvețian de contrapartidă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.