Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Informare · adoptat tacit
Petre Străchinaru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Practica pune în evidență o serie de anomalii care trebuie eliminate. Este și situația județelor în care românii, cetățenii români de naționalitate română sunt minoritari.
Am ascultat pledoaria de la această tribună a reprezentantului minorității maghiare, o pledoarie pentru care îl felicit.
Sunt nevoit să vă atrag atenția și asupra acestei anomalii politice, cum am spus, și care ar trebui, în opinia noastră, să fie rezolvată în spiritul prevederilor Memorandumului explicativ al Recomandării 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, din care citez: „Drepturile protejate în acest protocol se aplică tuturor, inclusiv unei etnii majoritare când este minoritară într-o regiune a lor. Spre exemplu, minoritatea maghiară este majoritară în anumite regiuni ale României; românii minoritari în aceste regiuni trebuie să fie protejați prin dispozițiile acestui protocol.”
În acest spirit, eu am inițiat o propunere legislativă, care în prezent a fost aprobată, este drept, tacit, de Senat, a primit aviz favorabil din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaților și din partea Comisiei administrative a Camerei Deputaților.
În momentul în care reprezentantul Partidului Democrat Liberal, în comisia care a redactat această propunere legislativă — mă refer la cea pe care o dezbatem acum —, a adus în discuție și această problemă pe care o ridic plenului a fost ignorat. Eu consider că, pe plan legislativ, normal sau procedural vorbind, ar fi trebuit să luăm în discuție acum și propunerea mea legislativă.
Dar, pentru a nu bloca procesul adoptării acestui proiect, nu vă cer decât să acceptați un amendament la acest punct, prin care și românilor din aceste zone, concret, în circumscripțiile electorale în care numărul locuitorilor de naționalitate română este mai mic decât norma de reprezentare prevăzută la art. 5 alin. (2) și alin. (3), aceștia vor fi reprezentați în Camera Deputaților de către un deputat; mandatele vor fi atribuite peste numărul total de deputați rezultați din norma de reprezentare a candidaților de pe listele de candidați sau a candidaților independenți din rândul locuitorilor prevăzuți în alin. (1) care au obținut cele mai multe voturi.
Consider că o asemenea normă nu contravine cu nimic Constituției României, având în vedere că este stipulat faptul conform căruia alegerea Camerei Deputaților și Senatului se face potrivit legii organice, ceea ce facem noi aici.
Eu vă mulțumesc și vă cer sprijinul în adoptarea acestui amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.