Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nechita Adrian Oros
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi, proiectul acesta de lege își propune să reglementeze piața produselor agricole.
Deși în acest proiect au fost aduse precizări importante și corecții privind eliberarea carnetelor de comercializare și a atestatelor de producători, noi considerăm că obligativitatea obținerii avizului consultativ din partea unor structuri asociative ar trebui să fie regula, și nu obținerea acestor avize de la direcțiile agricole, care nu au posibilitatea să dea aceste avize consultative și sunt niște structuri care nu prea își au rostul.
Stimați colegi, una din problemele agriculturii și a micilor producători este slaba asociere.
Dacă nu căutăm noi, aici, în Parlament, să încurajăm asocierea acestor mici producători, niciodată acești producători nu vor fi competitivi, nu vor putea concura cu marile lanțuri de retaileri.
De aceea, eu consider că scopul acestor piețe agroalimentare este acela de a da posibilitatea ca micii producători să aibă acces să-și comercializeze, pe piețele locale, în lanțurile scurte, produsele și, în același timp, ca cetățenii, consumatorii din mediul urban să aibă acces la aceste produse, să aibă certitudinea că în piețe vor găsi exact aceste produse.
De aceea, din cauză că sunt destul de multe minusuri, din punctul nostru de vedere, în acest proiect legislativ, Partidul Național Liberal se va abține.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.