Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2015
Informare · respins
Virgil Delureanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei din 28 aprilie 2015 a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, doamna Gabriela Coman, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții.
La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 23 de deputați, din totalul de 24 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 25 februarie 2015.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative, întrucât aceasta a rămas fără obiect.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.