Radu Zlati

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

„Prostia nu doare. Din fericire.” Dacă ar durea, atunci, din toate colțurile patriei noastre iubite, s-ar înălța răcnete. Că unele ar aparține unor persoane cu educație mai puțină n-ar fi o problemă. Dar multe ar aparține unor licențiați, masteranzi și, după moda mai veche, chiar unor doctoranzi.

Nu o spun eu. O spune Curtea de Conturi, într-un audit făcut pe sistemul de învățământ universitar, una dintre concluziile acestui audit fiind următoarea: dacă nu introducem corecții mari și rapide în sistem și în universități – e vorba despre cele de stat –, riscăm să avem universități tot mai puțin performante, diplome tot mai multe, competențe profesionale de tip individual tot mai puține și, în final, o lipsă cronică de competitivitate europeană.

Nu trebuie să ne-o spună Curtea de Conturi că suntem lipsiți de competitivitate. Avem 103 universități de stat. Din cele 103 de universități de stat, cinci, în unii ani șase, universități se strecoară în Topul 1.000 al universităților din lume. Mai avem încă vreo zece universități care reușesc să se strecoare în Top 2.000. Trebuie să recunoaștem că, pentru o țară ai cărei locuitori sunt mândri de sistemul educațional românesc, este jenant de puțin, este penibil.

Căror cauze se datorează această situație? Sigur, cauzele sunt multiple, începând de la sistemul de finanțare – România și Rusia sunt singurele două state din lume care încă mai mențin un sistem dual, adică unii studenți la stat nu plătesc nicio taxă, în timp ce ceilalți sunt plătitori integrali de taxe – până la sistemul de alocare a fondurilor din partea bugetului național. Readuc aminte că, prin ordonanțe de urgențe succesive, Guvernul Ponta a măcelărit și puținul avut în Legea nr. 1/2011, mai ales în domeniul educației universitare. Pentru că, dacă inițial Legea nr. 1/2011 spunea că banii se dau și pe calitatea educațională oferită de către universități, cu alte cuvinte, se făcea o evaluare a acesteia, guvernele succesive de după 2012, miniștrii care au ocupat onorantul loc de pe strada Berthelot au eliminat, practic, această clauză. Ba chiar, în situația unor universități mici, regionale sau chiar locale – că s-a ajuns și acolo; diferiți baroni de partid și-au făcut universități în municipiile reședință de județ, pentru plăcerea lor proprie –, ei bine, atunci când aceste universități, datorită slabei calități, care nu atrăgea studenți, au ajuns în grave dificultăți financiare, ministerul le-a resuscitat prin infuzii de fonduri, fără a lăsa ca piața muncii, ca piață educațională, să decidă și ceea ce nu merită să trăiască, să moară, evident.

Ei bine, ziceam că prostia nu doare. Din fericire, din prostie nici nu se moare, cel puțin nu la modul direct, că, dacă s-ar fi murit, am fi avut și noi un „Colectiv” al educației românești sau un scandal cum este acela, Hexi Pharma, în care se vinde pe bani buni o marfă proastă, și atunci și sistemul de învățământ românesc, marfa aceasta proastă care este educația românească oferită sistemului preuniversitar și universitar, ar fi generat un scandal, dar, așa, cu toții ne complacem în situația de față.