Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2018
Declarații politice · respins
Nechita Adrian Oros
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Protecția animalelor utilizate în scopuri științifice a fost reglementată prima dată în 1986, prin Directiva nr. 609. Apoi aceasta a fost revizuită în 2010, prin Directiva nr. 63, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 43/2014. Dar se pare că au fost erori grave în acuratețea transpunerii și a fost modificată în Legea nr. 96/2015. Dar această rectificare s-a făcut tot necorespunzător.
Stimați colegi, esența acestor reglementări este că trebuie să fie o evidență foarte drastică a tuturor unităților autorizate pentru desfășurarea proiectelor care utilizează animale.
De asemenea, trebuie să fie niște proceduri foarte clare, în așa fel încât, atunci când este posibil, să se utilizeze o metodă sau o strategie de testare satisfăcătoare din punct de vedere științific, care să nu implice animalele vii.
De asemenea, trebuie să se reducă la minimum suferințele animalelor.
În speranța că autoritățile competente, în primul rând ANSVSA, de data aceasta își vor face treaba cu profesionalism, Partidul Național Liberal va vota acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.