Dumitru Bentu

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Rămânem în sfera de interes pe care ne-o oferă activitatea prezidențială, generatoare, în continuare, de subiecte. De aceea, declarația politică de astăzi am intitulat-o „Gardul”.

Primul așa-zis raport al președintelui Traian Băsescu în fața bucureștenilor, proiectat sub euforia câștigării referendumului din mai anul acesta, a eșuat lamentabil. În fața a circa 800 de aderenți de circumstanță, șeful statului a făcut un pas mic înapoi: un pas mic pentru el, un pas mare pentru România. A mizat și de data aceasta pe o anumită capacitate nativă de a manipula mase importante de cetățeni care să-l aprobe și, mai ales, să-l urmeze.

Și-a luat, probabil, ca repere, două scene intrate în antologia umorului politic autohton: mult-clamata și nedovedita fraudare a alegerilor în 2004, proclamată ca din gură de șarpe, și lacrimile crocodiliene, vărsate pe umărul lui Stolojan, scos din cursa prezidențială și transformat de atunci într-un zelos susținător al președintelui și un om politic de pluton.

Lovitura a îmbrăcat aspectul unei acțiuni de revendicare (cam exclusivistă) a unui simbol topografic și nu numai — Piața Universității — și a fost inițiată de doi polaroizi de dreapta — președinți ai unor formațiuni politice, ce nu reușesc să intre nici măcar în marja de eroare a sondajelor de opinie. Poate, cu acest prilej, a fost lansat un posibil brand politic: „E. Miluț”.

Deși anemică și amuzantă, manifestarea sau poate manifestația steagurilor galbene de la Arhitectură a reușit să transmită totuși o semnificație: bulversarea până la consternare a președintelui.

Gurile rele — sau, de ce nu, cele bune — spun că momentul raportului a fost sabotat deliberat chiar din interiorul P.D., dovada invocată fiind extrem de modesta mobilizare a organizațiilor acestui partid din Capitală și din localitățile periurbane.

Îndemnul lui Traian Băsescu, ferm-mieros, „Bucureșteni din toată piața, treceți gardul!”, a rămas fără ecou. Vizibil derutat, a îngăimat ceva despre toți românii care sunt buni, după ce tot Domnia Sa ridicase un adevărat zid al Berlinului între cei buni și cei răi, între cei care fură și cei care fie nu fură, fie nu au furat (destul), aflați... unde în altă parte decât în Partidul Democrat.

Spre cinstea ei, mica falangă țărănistă a continuat să fluiere și să scandeze cu patos: „Jos Băsescu!” S-a demonstrat că se poate în continuare și împotriva președintelui și, probabil, și fără el. Capitalul de simpatie, edificat prin sacrificarea demnității funcției, coboară încet și sigur. Rămâne ca tot mai mulți cetățeni să treacă gardul onestității și să transforme Cotroceniul într-un palat „prea îndepărtat”.

Locul acestui adevărat siloz de inadecvare și expresii licențioase (vezi ultima „reproducere”) este în altă parte, probabil pe petrolierul „Biruința”.

Mulțumesc.