Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2015
Informare · respins
Adrian Solomon
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
S-a încercat de la această tribună să se facă Guvernului și majorității parlamentare un proces de intenție, că nu am prins în buget sumele necesare. Este evident că nu puteam să facem lucrul acesta și se învață în primul an de Parlament că bugetul se bazează... sau proiectul de buget se bazează pe legi în vigoare.
Prin urmare, în acest moment, vom avea cu votul dumneavoastră o lege în vigoare. Nu putem modifica sau rectifica bugetul de prea multe ori, că avem niște restricții și din Legea responsabilității fiscale, dar și din alte acorduri internaționale, și în luna iunie, la jumătatea anului, după primul semestru, se va face rectificarea bugetară și vor fi
prinse sumele necesare în buget, astfel încât de la 1 iulie să intre în plată.
De asemenea, vreau să-l asigur pe domnul deputat Ganț că săptămâna viitoare pe ordinea de zi a Comisiei pentru muncă se află Ordonanța nr. 83 și toate problemele ridicate vor fi rezolvate prin amendarea acestei ordonanțe, împreună cu colegii de la Comisia pentru buget.
Este evident că suferința acelor îndreptățiți să primească aceste drepturi este incomensurabilă. Răsplata și recunoștința vin prea târziu și sunt prea mici. Vrem să-i asigurăm pe toți cei care și-au pierdut tinerețea, și-au pierdut cei mai frumoși ani ai vieții lor în închisorile comuniste de toată recunoștința noastră și Grupul Partidului Social Democrat va vota această modificare, rămânând până la urmă cu un gust amar că vine modificarea prea târziu, iar reparația este prea mică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.