Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2009
procedural · respins
Verestóy Attila
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
## Onorați colegi,
Aici este vorba, în primul rând, de un act de dreptate față de oamenii care au lucrat nu oriunde, ci într-un domeniu prioritar, care ar trebui să fie prioritar, nu cum este prevăzut acum într-o viziune a bugetării cercetării, care este subfinanțată și care va avea dificultăți pe care nu știu cum le va rezolva următorul Guvern, dar, probabil, vor găsi soluții și cei care vin, și sunt sigur că vom avea posibilitatea să contribuim în acest sens. Aici, în acest moment, într-adevăr, este justă această decizie a comisiei, pe care noi, Grupul parlamentar al UDMR, o susținem în totalitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.