Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2019
other · adoptat tacit
Vasile Gudu
Aprobarea completării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi și stimate colege,
Astăzi am intitulat declarația politică „La Tulcea – bursă de pește sau cherhana?”.
În data de 8 aprilie 2019, doamna premier, alături de ministrul agriculturii, Petre Daea, ministrul de interne, Carmen Dan, și de cel al transporturilor, Răzvan Cuc, au inaugurat Bursa de pește de la Tulcea.
Bursa de pește este un proiect în valoare de aproape 6 milioane de euro, finanțat de la bugetul național și din fonduri europene, mai precis din Fondul european pentru pescuit.
Perioada generală de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale este pe o durată de 60 de zile, începând cu 11 aprilie până în data de 9 iunie inclusiv.
Doamnă premier, cum poate Guvernul să inaugureze presupusa bursă de pește cu doar trei zile înainte de prohibiție?
În teorie, funcționarea bursei înseamnă comercializarea peștelui și a produselor din pește la un preț corect, calitatea confirmată a mărfii și eliminarea speculei de pe piața neagră, ajutând astfel pescarii și fermele piscicole să-și dezvolte afacerile, iar pensiunile din zonă să poată să ofere turiștilor produse cu adevărat tradiționale.
În practică, acest lucru ar fi fost posibil doar dacă autoritățile s-ar fi ținut de cuvânt și ar fi creat la Tulcea o bursă de pește. Din păcate, n-au făcut decât o cherhana.
Până la acest moment nicio autoritate nu a oferit date cu privire la cantitatea de pește comercializată prin intermediul bursei de la Tulcea și nici la prețul la care s-a tranzacționat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.