Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2009
other · respins
Cseke Attila Zoltán
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Sigur, eu m-am referit la această problemă în declarația mea politică de astăzi și nu vreau să reiterez toate argumentele enunțate acolo.
Foarte pe scurt, într-adevăr, există un document al Comisiei de la Veneția. Problema este că Executivul n-a luat în considerare de acolo decât o singură propoziție, pe care a interpretat-o cum a dorit el. Toate celelalte reglementări care trebuie supuse atenției opiniei publice și care se referă la însoțirea întrebării supuse referendumului de un raport explicativ cu păreri pro și contra, pentru ca cetățeanul să poată decide în cunoștință de cauză, prevederea ca acest raport explicativ să fie publicat în „Monitorul Oficial”, să fie expediat tuturor cetățenilor cu drept de vot, ca acest raport explicativ să fie accesibil în toate limbile minorităților naționale, toate aceste prevederi care se regăsesc în același document din care s-a inspirat Guvernul, din păcate, în ordonanța de urgență nu se mai regăsesc. Or, dacă Executivul era corect, prevedea toate aceste reglementări.
Principala noastră problemă cu această ordonanță, din punctul nostru de vedere, al Grupului parlamentar al UDMR, este faptul că se încalcă principiul separației puterilor în stat.
Conform Constituției României, Parlamentul României are drept de control asupra Guvernului. Acest lucru impune și următoarea posibilitate: ca Parlamentul să modifice sau să instituie reguli de organizare și funcționare a Guvernului, aparatului de lucru al Guvernului sau a ministerelor. Și totuși, în ultimii ani, indiferent de mandat, Parlamentul, indiferent de conținutul lui, s-a cam abținut de a reglementa excesiv sau de a interveni în organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor. A lăsat Guvernului și ministerelor această posibilitate, pentru a-și organiza ele structura lor proprie. În schimb, invers, Guvernul nu are drept de control asupra Parlamentului și nu are dreptul de a institui reguli de organizare și funcționare a Parlamentului.
Instituirea unui anumit termen fără consultarea Legislativului, din punctul nostru de vedere, încalcă acest principiu al separației puterilor în stat.
Drept pentru care, cu toată buna-credință, noi, Grupul parlamentar al UDMR, nu putem susține această ordonanță. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.