Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 octombrie 2016
Informare · respins
Ovidiu Cristian Iane
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Știu că am primit foarte multe e-mailuri în ultimul timp legat de această inițiativă legislativă, pentru că la această inițiativă a Guvernului care, practic, ar trebui să adopte o directivă a Uniunii Europene privind reglementarea producției, prezentării și vânzării produselor din tutun, au venit și alte amendamente, care se refereau la niște relaxări în ceea ce privește fumatul în spații publice.
Ca atare, pentru că au fost sesizate în fond trei comisii cu această inițiativă legislativă și pentru că este necesar să adoptăm această directivă cât mai repede, pentru că se referă și la timpul pe care producătorii produselor din tutun îl au la dispoziție să-și schimbe rotativele în ceea ce înseamnă modul de etichetare și de ambalare a produselor din tutun, comisiile noastre au decis să eliminăm acele amendamente venite să modifice legea antifumat și să lăsăm doar spiritul, așa cum prevede directiva, referitor la noile reglementări în domeniu.
De aceea, noi vom vota pentru și sper ca și toți colegii ceilalți s-o facă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.