Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2018
Declarații politice
Biró Zsolt Istvan
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Suntem în an de centenar. Anul acesta, pe 1 decembrie, se va împlini un secol de la data adoptării Proclamației de la Alba Iulia.
Tot anul acesta, cu câteva zile în urmă, am avut o altă aniversare.
Pe data de 16 februarie 2018 s-a împlinit jumătate de secol de la desființarea Regiunii Autonome Maghiare din România. În acea zi, Marea Adunare Națională, condusă de Nicolae Ceaușescu, a adoptat Legea nr. 2 din 1968, lege care, odată intrată în vigoare, a însemnat desființarea Regiunii Autonome Maghiare sau Regiunea
Mureș–Autonomă Maghiară – cum se numea pe vremea respectivă. Atunci a fost introdus sistemul administrativ bazat pe județe, valabil și astăzi, și de atunci nu beneficiază comunitatea maghiară din România de autonomie. O autonomie ce a fost promisă de reprezentanții comunității române adunate la Alba Iulia, dar o autonomie pe care a garantat-o și Tratatul privind statutul minorităților naționale, semnat de România la Paris, pe 9 decembrie 1919, document prin care România consimte să acorde, sub controlul statului român, comunităților secuilor și sașilor din Transilvania autonomie locală în ceea ce privește chestiunile religioase și școlare.
Acest drept a fost garantat și de Constituția României adoptată în 1952, creând astfel bazele unei autonomii locale. După Constituție: „În Republica Populară Română se asigură autonomie administrativ-teritorială populației maghiare din raioanele secuiești unde ea formează o masă compactă.”
După 50 de ani, ne trezim că și existența secuilor sau a Ținutului Secuiesc este pusă sub semnul întrebării. Din păcate, această posibilitate și acest drept de autonomie au fost respectate doar o foarte scurtă perioadă de timp. Astfel, comunitatea maghiară, la această aniversare de jumătate de secol, așteaptă în continuare împlinirea deplinei libertăți naționale, așa cum s-a promis la Alba Iulia, acum o sută de ani.
Și de ce să nu sperăm ca, odată cu acest an centenar, și România să se alăture acelor state europene unde acest drept este un lucru firesc și acceptat?
- Mulțumesc.
Deputat de Mureș, Biró Zsolt.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.