Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2013
Informare · respins
Victor Cristea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Sunt de acord cu respingerea acestei inițiative, ca o completare la Legea monumentelor istorice, care nici ea nu rezolva cu adevărat monumentele istorice. Aceste completări sunt mai mult de imagine. Și am să vin cu o explicitare, cu o argumentare, mai bine zis.
În municipiul Vaslui este Casa Mavrocordat, care a fost donată numai pentru activități educative – Palatul Elevilor. Este o clădire care și acum „se bucură” de efectele Legii monumentelor, luptele politice au dus ca să fie acum în paragină. Este trist, întrucât de la acest palat au plecat copii care își desfășoară activitatea în afara orelor de clasă, care au dus peste hotare numele Vasluiului, al Moldovei și al României.
Să ne gândim la o astfel de lege care să fie constructivă, și nu pentru imagine.
Vă mulțumesc, cu respect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.