Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2009
Declarații politice · respins
Ovidiu Marian
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Titlul acestei declarații politice este „După înfrângere, chiar și planurile cel mai bine întocmite par absurde” și este un citat ce aparține scriitorului rus Dostoievski. Nimic nu se potrivește mai bine pentru cei care au pierdut alegerile din 6 decembrie decât acest citat.
Ce s-a întâmplat duminică-noapte, după numărarea voturilor, i-a bulversat pe cei care, inițial, s-au crezut învingători. Cei care au făcut parte din coaliția anti-Băsescu s-au îmbătat cu apă rece la ora 21.00, când s-au afișat exit-poll-urile. Au crezut că au învins. Planul bine pus la punct – în care erau cunoscute toate datele problemelor, în care se știa numele câștigătorului, în care se știa numele premierului, al președintelui Senatului și al principalilor oameni care urmau să facă parte din Executiv – a eșuat.
Și acum, așa cum spunea și Dostoievski, totul pare absurd: președintele susținut a pierdut alegerile, iar premierul susținut a spus că preferă să rămână primar.
Intrigant este însă altceva: de ce unii nu acceptă rezultatul acestor alegeri? Mircea Geoană trebuie să accepte că a pierdut bătălia electorală cu Traian Băsescu. Știu că pare absurd să fii susținut de aproape întreaga clasă politică, de blocuri sindicale, de media, și să nu reușești să obții peste 50 de procente din opțiunea celor care s-au prezentat la urne, și, aș adăuga aici, cu atât mai mult cu cât această media a făcut campanie electorală inclusiv în ziua votului.
Deși Traian Băsescu v-a prevenit din prima zi de campanie a turului al II-lea că are un aliat imbatabil – și aici mă refer la poporul român –, l-ați luat în derâdere și, ca de fiecare dată când politicienii iau în derâdere electoratul, se întâmplă ceva firesc: pierd.
Domnul Mircea Geoană ar trebui să se simtă jenat, acum, nu de reacția pe care a avut-o la aflarea rezultatelor de la ora 21.00, ci de faptul că acceptă ca PSD să conteste rezultatele oficiale ale alegerilor.
Ce câștigă Partidul Social Democrat din toate acestea? Vă spun eu: nimic.
Ce câștigă românii din toate acestea? Tot nimic. Ba mai mult, românii pierd foarte mult din această tergiversare.
În condițiile în care observatorii din străinătate și OSCE au spus clar și răspicat că alegerile s-au desfășurat în condiții normale, ce sens are acum ca PSD să conteste până în pânzele albe voturile românilor?
Domnilor colegi de la Partidul Social Democrat, nu faceți altceva decât să împiedicați derularea normală a evenimentelor, dar pentru dumneavoastră această practică a devenit deja o obișnuință. Se întâmplă la fel ca atunci când ați preferat să ieșiți de la guvernare, pentru că așa vă spuneau consultanții americani că veți câștiga.
Astăzi, la două luni distanță, ce constatăm? Cine din PSD își asumă astăzi că România a stat pe loc două luni numai din cauza unor ambiții de ordin personal? Decontează cineva faptul că, timp de două luni, România a funcționat cu un guvern demis?