Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2018
Informare · informare
Ovidiu Ioan Sitterli
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Tot pe procedură.
Potrivit art. 53: „Ședințele comisiilor parlamentare pot avea loc în același timp cu cele ale plenului Camerei Deputaților” – și subliniez – „pe baza aprobării date de Biroul permanent, la solicitarea președintelui de comisie.”
Or, aici avem clar stabilite atribuțiile plenului și ale Biroului permanent. Avem de-a face cu un act juridic, și anume aprobarea. Cine solicită aprobarea? Aprobarea o solicită numai președintele comisiei. Nu o poate solicita altcineva. Nimeni nu se poate subroga în drepturile și obligațiile președintelui de comisie.
Or, în momentul de față suntem în afara cadrului legal, pentru că președintele de comisie n-a fost prezent și, dacă am accepta că plenul este suveran, plenul nu se poate subroga tuturor celorlalte instituții juridice prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaților, cum este Biroul permanent. Este atributul exclusiv al Biroului permanent de a da acea aprobare. Iar în momentul de față nimeni nu poate să își uzurpe calitatea președintelui de comisie, care n-a fost nici măcar prezent în sală, în momentul de față.
De aceea, din punctul meu de vedere, a spune că plenul este suveran și că plenul aprobă ca să se desfășoare este o încălcare a regulamentului, este o încălcare și o uzurpare a calităților persoanelor care pot solicita și aproba ca o comisie să lucreze în paralel cu plenul. Este vorba de președintele Comisiei pentru industrii și președinții celorlalte două comisii care lucrează împreună.
Nu îi avem de față, nu sunt aici. Din punctul meu de vedere, la ora 16.00, în lipsa acestei aprobări, un act juridic al Biroului permanent, ședința comisiilor reunite încetează de drept, fără să se mai poată desfășura în momentul de față, doar dacă Biroul permanent se va reîntruni.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.