Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2016
other
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Un apel aș vrea să fac de la această tribună. Aș vrea să fac un apel spre colegii parlamentari din PSD și din majoritatea puterii: oameni buni, nu faceți, din nou, Parlamentul de rușine că trecem, în Camera Deputaților, printr-o împrejurare de neimaginat, reluarea abuzivă a votului pentru Legea defăimării a lui Dragnea, care a fost respinsă, cum bine știm cu toții, în mod regulamentar, cu doar o săptămână în urmă, de către Camera Deputaților! Iar PSD determină acest circ, această dezordine parlamentară, această nebunie, în timp ce țara fierbe, cu șomajul în creștere abruptă, din cauza lipsei finanțărilor europene, cu fermierii disperați că nu-și primesc banii legal cuveniți, cu minerii din Valea Jiului în grevă, blocați în galerii, cu energeticienii Complexului Energetic Hunedoara, disperați că-și vor pierde locurile de muncă.
Putem, dragi colegi, să nu devenim din nou penibili?
Oricum, ceea ce se întâmplă are, mi se pare mie, alte semnificații, ceva mai ascunse decât faptul că de multă vreme pentru PSD democrația este o noțiune de paradă, o formă fără fond, clamată public, dar niciodată luată în serios.
Constatăm și cu această ocazie că noua conducere PSD are tentativa de a transfera modul dictatorial de conducere a partidului în Parlament. Boxerul de serviciu al PSD, domnul Zgonea, a fost scos în ring să pună pumnul în gura tuturor parlamentarilor care nu-și subordonează discursul scopurilor PSD. Și face acest lucru cu abnegație și fermitate, cu determinare, în interesul partidului care, în fond și la urma urmei, l-a promovat de la bancul de sculer-matrițer la demnitatea de a fi al treilea om în stat.
Mai constatăm că șefilor PSD nici nu le trece prin cap că diferența dintre deputații înregistrați prezenți și cumulul voturilor exprimate, invocată drept defect al sistemului electronic de vot, poate să fie un defect de abordare a politicii de către proprii deputați. Mai precis, ei nu îndrăznesc să-i spună președintelui PSD, domnului Dragnea, că legea Domniei Sale este nedemocratică, dar nici nu se simt bine pe listingul scos după votul electronic ca votanți ai acestei bazaconii! Deci numeroși deputați PSD s-au înregistrat prezenți, dar au băgat capul în nisip și n-au votat la acest punct al ordinii de zi.
În al treilea rând, constatăm că PSD nici măcar nu mai încearcă să disimuleze disprețul față de propriul electorat, așa cum făcea sub conducerea lui Victor Ponta, nu mai mimează preocuparea pentru problemele oamenilor, ceea ce ar putea însemna că se simte în siguranță din punct de vedere electoral, pe seama electoratului său captiv și obedient din zona asistaților social, dependenții de stat. Ei, dar n-ar fi prima oară când PSD constată că planul de acasă și cel din târg nu prea se potrivesc.
Stimați colegi din PSD,
Ați hotărât prin vot, uzând de majoritatea parlamentară pe care o aveți, revizia sistemului electronic de vot din Camera Deputaților. Știți, la fel de bine ca noi, că acesta este un tertip pentru reluarea votului pentru legea lui Dragnea, o lege profund nedemocratică! N-are nevoie de revizie sistemul de vot, dragi colaboratori, ci PSD, partidul Domniilor Voastre! Așa că am rugămintea să-l băgați urgent în revizie, să-i mai gresați mecanismele ruginite, moștenite de la comuniști, cu puțină democrație, cu onestitate și, de ce nu, cu ceva bun-simț autentic românesc. Nu de alta, dar faceți de râs, din nou, Parlamentul României și suntem și noi pe aici!