Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Tudor Ciuhodaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă anunț astăzi oficial că „Parlamentarii se vor opera între ei la sfârșit de săptămână”.
Guvernanții ne anunță creștere economică, dar ne condamnă la austeritate. În curând, orele suplimentare, precum gărzile și turele de sâmbătă și duminică, de Crăciun sau Paști, de 1 și 2 mai, nu vor mai fi plătite. Înghețarea salariilor prin Ordonanța de urgență nr. 103/2013 va îngheța și sălile de operație, și unitățile de primire a urgențelor, și serviciile de ambulanță.
OUG nr. 103/2013 prevede la celebrul art. 9 că în anul 2014 munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum și munca prestată în zile de repaus săptămânal, de sărbătorile legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, se compensează doar cu timp liber corespunzător.
În sistemul de sănătate și în toate sectoarele bugetare în care este imposibil să întrerupi activitatea vor fi numeroase consecințe negative. Neplata orelor suplimentare într-un sistem cu deficit de personal va duce la imposibilitatea asigurării continuității activității medicale în ture și gărzi. Neplata orelor suplimentare din zilele libere din sistemul de sănătate duce la scăderi salariale cuprinse între 10 și 25%. Neplata orelor suplimentare și volumul ridicat de muncă, în condițiile depopulării sistemului sanitar, afectează și viața privată, și sănătatea și scade și motivația celor care nu au plecat încă din sistem.
Neplata orelor suplimentare va duce la accentuarea depopulării sistemului de sănătate, crescând timpii de intervenție, riscul de eroare medicală și malpraxis. Neplata orelor suplimentare și reducerea veniturilor influențează negativ și consumul, și relansarea economică.
Am așteptat ca actualul regim să modifice, așa cum a promis, pentru încetarea grevei din sănătate, această ordonanță. Am așteptat degeaba, așa cum așteaptă și pacienții mei prin săli de așteptare insalubre. Am așteptat mai bine de trei luni. Nu s-a întâmplat nimic.
Voi depune azi un proiect de lege ce abrogă acest articol, urmând ca gărzile și orele suplimentare să se facă așa cum este prevăzut în Codul muncii, la art. 123, iar activitatea din sectorul medical să fie continuată în ciuda tuturor piedicilor de ordin legislativ. Sper doar că veți susține acest proiect de lege, pentru că altfel ar fi bine să învățați să vă operați singuri nopțile sau la sfârșit de săptămână.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.