Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iulia Adriana Oana Badea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă cer scuze pentru inadvertență.
Domnule senator Emilian Valentin Frâncu, ca urmare a întrebării formulate de dumneavoastră, vă comunicăm următoarele:
Capitolul 5 – „Educație” din programul de guvernare prevede că Guvernul va respecta Pactul național pentru educație și va aplica strategia „Educație și cercetare pentru societatea cunoașterii”.
Pentru perioada 2009–2012, Guvernul României și-a propus realizarea următoarelor obiective:
– un sistem educațional stabil, echitabil, eficient și relevant;
– transformarea educației timpurii în bun public;
– descentralizarea învățământului preuniversitar și creșterea autonomiei școlilor;
– introducerea unui curriculum școlar bazat pe competențe;
– promovarea unui sistem de salarizare bazat pe performanță, concordant cu statutul cadrelor didactice în societate;
– realizarea unui sistem legislativ care să asigure modernizarea, stabilitatea și predictibilitatea sistemului de învățământ, precum și garantarea egalității de șanse la accesul la educație;
- asigurarea calității și stimularea excelenței în
- învățământul superior de stat și privat;
– educația permanentă în vederea obținerii unor calificări noi, a extinderii specializării și perfecționării.
Alături de obiectivele de guvernare, sunt stabilite direcții de acțiune pentru educația timpurie, învățământul preuniversitar și învățământul superior, precum și măsurile care vor fi adoptate cu privire la infrastructura și resursele umane din sistemul educațional.
Vă asigurăm de înalta noastră considerație.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.