Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Tudor Ciuhodaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. „Vă întreb astăzi: copilul e un bun? Dar sănătatea?”
Am auzit în aceste zile declarații greu de înțeles și incalificabile atunci când vin din partea unei femei doctor, deputat și mamă. Copilul, dacă atunci când vorbim despre Programul de stimulare a natalității vorbim despre copii... această doamnă spunea că cine are să-i trăiască, cine nu, să nu-și dorească. Suntem în plin dezastru demografic, în România rata natalității a ajuns la un minimum istoric. Se nasc doar 195 de mii de nou-născuți în fiecare an. În schimb, mortalitatea infantilă atinge cote duble față de Uniunea Europeană. Este momentul să hotărâm ce facem cu această țară. Este momentul să hotărâm dacă vrem sau nu să avem o politică demografică coerentă, pentru că, dacă nu, și ne place sau nu, contăm în Europa pentru că suntem mulți, în următorii 50 de ani s-ar putea să fim cu 5-7-10 milioane mai puțini.
De aceea propun astăzi, printr-un proiect legislativ, ca toate consultațiile, investigațiile și tratamentele necesare pentru monitorizarea normală a sarcinii să fie decontate de către stat.
Vă reamintesc că doar una din trei gravide ajunge la medic pe perioada sarcinii, iar două din trei nu-și permit acest lucru.
Teoretic, dar doar la nivel declarativ, aceste servicii medicale sunt gratuite, dar, în practică, vedem că aceste servicii se epuizează sau nu sunt decontate. Deci vă propun astăzi un proiect de țară, un proiect de stimulare a natalității și practic acest lucru se poate face în cadrul unui program național de control al sănătății reproducerii și de stimulare a natalității. Sper că pentru fiecare dintre dumneavoastră este important care este viitorul României și că niciun cost nu este prea mare pentru copiii din această țară.
La final, vă reamintesc doar că l-am interpelat pe ministrul sănătății să continue acest program de fertilizare _in vitro_ și
sper că, indiferent de culoarea politică, veți susține acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.