Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Tudor Ciuhodaru
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă reamintesc că v-am așteptat jumătate de oră, poate ar fi fost mai mult timp. Dar... asta este!
„Reforma Nicolăescu a început prin schimbarea lenjeriei și a mobilierului”
Reforma în sănătate a început cu schimbarea lenjeriei de pat și a mobilei. Încă din primele zile de mandat ale domnului ministru, sistemul sanitar s-a cutremurat simțind vuietul reformei pe cale să se nască. Nu a fost vorba însă de alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, de bani mai mulți pentru medicamente, pentru medici sau pentru construcția de noi spitale.
Primele măsuri luate au constat în centralizarea achizițiilor în mâinile și în buzunarele ministerului și în secretizarea prin lege a activității prestate de această instituție.
Printre realizări se numără și schimbarea mobilei și a perdelelor din cabinetele I și II de la minister. După aceste „succesuri” memorabile, viziunea reformei contabile a sistemului de sănătate este pe cale să reușească în al doilea an din al doilea mandat al celui mai iubit conducător al sănătății.
Folosindu-și impresionantele puteri de persuasiune, domnul ministru a reușit să obțină un buget exorbitant pentru sănătate, redus cu 18,71%, de la 9,79 la 7,96 miliarde de lei, așa cum se vede la pagina 262 a proiectului de buget de pe site-ul Ministerului de Finanțe. Doar cei răuvoitori pot spune că pacientul nu a ajuns în centrul sistemului de sănătate. Sunt creșteri spectaculoase de 7.592% pentru schimbarea lenjeriei, dar și a furniturilor de birou de peste 36%. Pentru a suporta atât confort, pacienților li se taie 4,87% din medicamente și materiale sanitare, 4,18% din programele pentru sănătate, precum și 87,8% din fondurile pentru reparații capitale, cât și cele pentru noile investiții, noile spitale.
Românii vor fi mai sănătoși pentru că probabil vor fi vizitați la domiciliu de angajații ministerului, ceea ce justifică deplin creșterea cu 20% a sumelor alocate carburanților pentru mașinile proprii.
Nici cei aflați peste hotare nu vor fi uitați și de aceea a fost nevoie de creșterea cu 34,41% a sumelor alocate deplasărilor în străinătate. Însă, cei care lucrăm zi și noapte pe plantația ministerială, în condiții de secol trecut, vedem că bugetul e redus paradoxal doar pentru activitatea medicală, în timp ce crește bugetul pentru serviciile ce nu au nicio legătură cu medicina.
Putem spune astăzi că suntem în stația terminus a medicinei românești. Și dincolo de ea este doar o linie moartă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.