Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Marian Neacșu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă rog să-mi permiteți, în primul rând, să apreciez minimoțiunea pe probleme de IMM-uri, care a rezidat în urma discuției dintre colegele mele antevorbitoare. Din nefericire, mă văd nevoit să atrag atenția că totuși discutăm un proiect de lege cu aplicabilitate strictă, clară, lămurită și aș prefera ca, pe viitor, toți cei care vin la acest microfon să se refere la proiectele pe care le avem în dezbatere, indiferent de frustrările pe care le avem din trecut, indiferent de modul în care realizăm că respectivele inițiative vin să complinească niște lucruri pe care nu le-am făcut la vremea aia sau nu le-au făcut la vremea aia. Deci cred că e bine să ne referim strict la proiectele pe care le avem în dezbatere.
Această inițiativă evident că este una valoroasă, utilă, a Comisiei Europene și faptul că, în urma negocierilor, așa cum a amintit și doamna ministru Grapini, Guvernul Ponta a reușit să realizeze o suplimentare de 50 de milioane nu cred că este un lucru de lepădat.
Bugetul consolidat al inițiativei se duce, în condițiile astea, la 150 de milioane de euro. El acoperă, în mod fundamental, garanții de până la 80% ale creditelor pentru IMM-uri sau pentru microîntreprinderi și cred că nici ăsta nu este un lucru de neluat în seamă, iar suma maximală a fost inițial – maximal garantată –, a fost inițial de 1 milion și jumătate și acum este de 1.850.000.
Cred că, în principiu, e bine să ne referim la lucrurile pe care inițiativele pe care le avem în dezbatere le aduc bine sau, după caz, le aduc rău, în viziunea opoziției, și să lăsăm meciurile politicianiste deoparte.
În aceste condiții, evident că Grupul Partidului Social Democrat va vota acest proiect legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.