Ioan Stan

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă spun și eu „Bună dimineața!”, dumneavoastră și colegilor noștri, și o zi cât mai bună.

Declarația politică de astăzi se intitulează: „Pe cine nemulțumește Codul insolvenței?”

Ca piesă de rezistență în strategia de luptă împotriva rău-platnicilor, Codul insolvenței a trezit nenumărate patimi, exprimate de nemulțumiți în cele mai varii formule. Dacă n-am trăi în această lume și n-am vedea ori n-am auzi cele mai ciudate istorisiri despre metodele născocite de cei în cauză pentru a nu-și respecta obligațiile față de bugetul statului, am putea crede că acest act normativ este o adevărată pacoste pe capul angajatorilor. Numai că realitatea înconjurătoare ne contrazice frecvent. Știm că nu se plătesc contribuțiile prevăzute de lege la sănătate și la pensii. Știm că doar atunci când se întocmesc dosare de pensionare se fac aceste plăți către buget și se fac doar pentru persoana ce urmează a se pensiona. Același lucru se întâmplă și cu taxele pentru sănătate la o eventuală spitalizare.

Un alt aspect este cel relevat de faptul că deși se spune că legea se aplică tuturor în aceeași măsură, adevărul este că multe firme cu situație financiară bună declanșau intenționat procedura de insolvență tocmai pentru a nu plăti ceea ce datorau statului, în timp ce există și buni contribuabili ce sunt concurați astfel neloial. S-a ajuns chiar ca, atunci când ANAF-ul controlează o firmă, aceasta să amenințe cu intrarea în insolvență. Există firme care chiar se consideră deasupra legii și în care însuși managementul propriu este construit pe decizia de a nu se plăti statului ceea ce legea prevede. Așa s-a făcut că insolvența, ca procedură legală, s-a transformat din instrument de echilibru între interesele creditorilor și cele ale debitorilor într-un mod de evitare a plății datoriilor acumulate, de ocolire a plății creanțelor curente. Aceste lucruri s-au putut petrece și din cauza lacunelor de legislație specifică, pe care Codul vine să le înlăture. Și, pentru a consolida cele prezentate cu cifre, trebuie să spunem că gradul de recuperare a sumelor datorate bugetului consolidat nu a depășit, în ultimii doi ani, 6%, tocmai pentru că procentul celor care în perioada de observație sau de reorganizare își achitau datoriile curente a fost foarte mic. Cu alte cuvinte, firme care nu au plătit ani de zile ceea ce datorau statului și-au declanșat cu bună știință procedura de insolvență, continuând să nu plătească nici măcar creanțele curente în această perioadă. Întâlnim în această postură firme din diverse domenii de activitate și spuneam că cei care vorbesc în numele lor au acuzat inițiatorii noului cod de cele mai abjecte intenții, nesfiindu-se a-i învinovăți de complot asupra libertăților democratice, ca de exemplu presupusa intenție de a îngrădi în acest mod libertatea de exprimare prin mijloace media.

Știm cu toții că firmele care își desfășoară activitatea în acest domeniu sunt organizate pe aceleași principii și trebuie să respecte aceleași legi ca oricare alte firme. O exprimare mai directă ar fi că sunt afaceri ca oricare altele, existând într-un mediu de afaceri legiferat și deci obligatoriu pentru toți cei care îl animă. Ca să nu mai vorbim despre faptul că acuzația de îngrădire a libertăților mass-mediei vine din partea celui care cerea poporului nici mai mult nici mai puțin decât să boicoteze emisiunile unui anume post de televiziune care, ce-i drept, nu se îngrămădise a se ploconi la ivirea sa. Cum să nu-l nemulțumească un instrument legislativ care să permită Guvernului colectarea de sume posibil a fi folosite pentru binele românilor, dovedind și pe această cale că-și respectă angajamentele?!