Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 septembrie 2019
other · adoptat tacit
Eleonora Carmen Hărău
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii fondului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vedeți, așa se întâmplă când un act normativ făcut pe un genunchi și în grabă ne pune mai apoi în față tot felul de situații nedrepte. Și noi, liberalii, suntem de acord cu faptul că impozitarea trebuie făcută pe normă parțială pentru cei care lucrează parțial. Și, atunci, apar tot felul de cârpeli. Asta ar trebui să fie una dintre ele.
Răul sau legea fundamentală trebuie schimbată în fond, nu venit cu ajustări și încă alte ajustări, și tot felul de ajustări. Iar nevoia, necesitatea semnalată în Parlament a acestor ajustări, care-s multe, care privesc 300.000 de oameni, dovedește că prevederea legală este greșită și haideți să o corectăm pe aceea!
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.