Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2017
Informare · informare
Constantin Avram
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Voi da citire raportului.
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată, prin adresa PL-x 201/2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea și completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.
Senatul a adoptat proiectul de lege în ședința din 8 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998, în sensul asigurării unei protecții sociale mai ales pentru persoanele cu venituri reduse, prin limitarea cuantumului chiriei, determinat după aplicarea tuturor coeficienților de ponderare.
Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisia a examinat proiectul de lege în ședința din 23 mai 2017.
La ședință au participat 20 de deputați din totalul de 24 de membri ai comisiei.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă, adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea și completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu amendamentele admise prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.