Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2013
other · respins
Flavius Luigi Măduța
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Voi face astăzi o declarație politică cu privire la finalizarea pasajului de pe DN 7 – Centura Aradului – prioritate națională.
Drumul Național 7 leagă principala cale rutieră de intrare în partea de vest a țării, prin vama Nădlac, de București. Până la finalizarea autostrăzii Nădlac – București (culoarul IV paneuropean), DN 7 este o rută strategică și extrem de circulată, care leagă România de Occident prin cea mai tranzitată vamă din vestul țării.
În ultimii ani, circulația pe DN 7 este îngreunată de lucrările pentru realizarea a două pasaje de supratraversare a căii ferate, pe centura Aradului. Lucrările începute nu au fost finalizate. Guvernele Boc și Ungureanu au tăiat succesiv finanțarea pentru cele două pasaje în anul 2012.
În prezent, lucrările trenează, iar circulația în zonă se desfășoară cu mare dificultate. În loc să fluidizăm traficul, prin investiția nefinalizată s-au creat greutăți suplimentare.
Consider că finalizarea celor două pasaje rutiere este o prioritate pentru CNADNR. Invoc, în primul rând, considerente care țin de funcționalitate. DN 7 este un drum foarte circulat, important pentru activitatea economică, atât pentru import, cât și pentru export. Blocajele rutiere frecvente creează timpi suplimentari de așteptare pentru TIR-uri și, implicit, inconveniente agenților economici din România. Traficul îngreunat creează neplăceri și persoanelor fizice care tranzitează Aradul și, în mod special, arădenilor.
Pentru străinii care intră în vestul României – cei mai mulți pe DN 7, prin vama Nădlac –, primul municipiu prin care trec este Aradul. Imaginea unui drum aflat permanent în construcție, traficul blocat și timpii de așteptare creează o primă impresie foarte proastă pentru România. Până la realizarea autostrăzii care va lega Nădlac de București, finalizarea pasajelor de pe centura Aradului este importantă pentru atragerea turiștilor care vin cu mașina din Occident și se îndreaptă spre munte sau spre Marea Neagră.
Nu în ultimul rând, finalizarea celor două pasaje reprezintă o obligație morală pentru USL. La finalul anului 2012, prim-ministrul Victor Ponta, împreună cu noi, parlamentarii USL, am promis finanțarea și finalizarea acestor obiective de investiții.
Înțeleg, desigur, că situația actuală a României presupune o serie de constrângeri bugetare. Știu că există un număr mare de investiții care trebuie continuate, investiții care depășesc capacitatea de plată a Guvernului. Susțin însă cu toată convingerea că prioritizarea corectă a investițiilor obligă CNADNR să finalizeze cât mai repede cele două pasaje de pe centura Aradului. Cred că argumentele care țin de interesele economice și de imagine ale României susțin puternic solicitarea adresată CNADNR și Guvernului României de a finaliza cât mai repede cele două pasaje de pe DN 7.
Vă mulțumesc.
Deputat PSD, Colegiul nr. 1 Arad – Flavius Măduța.