Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2016
other
Paul Dumbrăvanu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Voi vorbi despre înființarea direcției pentru servicii oferite tinerilor.
Valorificarea potențialului tinerilor reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru actuala clasă conducătoare din România.
Fiind una dintre categoriile cele mai defavorizate de condițiile actuale din țară, tinerii trebuie să fie ajutați și ghidați, dacă vrem ca mulți dintre aceștia să nu se piardă pe drum și să-și facă un rost în viață.
De asemenea, tinerii reprezintă viitorul acestei țări și instituțiile statului trebuie să gândească strategii ce ar trebui aplicate nu numai în prezent, ci și pe viitor, pentru a aduce clar un plus de valoare României pe timp îndelungat.
În acest sens, am recomandat atât municipiului Ploiești, Primăriei Municipiului Ploiești, cât și celorlalte autorități locale din țară să elaboreze o strategie pentru tineri, aplicabilă la nivel local și, de asemenea, să înființeze o direcție pentru servicii oferite tinerilor, subordonată, bineînțeles, consiliului local.
Obiectivul unei astfel de strategii ar fi oferirea serviciilor adaptate tinerilor, atât prin semnalarea problemelor identificate de aceștia, cât și prin susținerea unor idei care să rezolve aceste neconcordanțe. În același timp, strategia va viza crearea unor parteneriate cu organizațiile comunitare.
Printre problemele cele mai importante identificate la nivel local în rândul tinerilor ploieșteni sunt: lipsa de informare cu privire la opțiunile de care pot beneficia după terminarea studiilor; lipsa orelor after school și a activităților recreative și de weekend destinate tinerilor; neimplicarea în vreo activitate sportivă sau recreativă; aspectele legate de ecologizare și potențialul cultural al orașului Ploiești, dar și lipsa programelor și a serviciilor care să ajute tinerii să se implice activ în viața comunității, aspect care ar trebui să devină o prioritate pentru furnizorii de servicii.
Echipa din departamentul de servicii oferite tinerilor va putea furniza programe și inițiative utilizând metode strategice, care sunt derulate pe baza unor studii și a unor metode de consolidare a valorilor, în vederea dezvoltării populației tinere. Furnizarea directă a vreunui serviciu anume intervine în momentul în care acesta este indispensabil și există și resursele necesare pentru furnizarea respectivului serviciu.
Scopul direcției pentru servicii oferite tinerilor va fi să identifice nevoile și interesele tinerilor și să reacționeze într-un mod adecvat și eficient, în parteneriat cu aceștia.
Toate acestea se vor realiza prin consultarea tinerilor, asigurarea că tineretul va fi un partener activ, reprezentat în diferite rețele și parteneriate, facilitarea accesului tinerilor la informații relevante, susținerea unor game diversificate de oportunități de studii și dezvoltarea unei serii de răspunsuri la problemele ce au fost identificate de către aceștia.