Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege
Radu Zlati
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Votul unanim din cadrul comisiei de specialitate ar putea să mă dispenseze de obligația de a lua cuvântul pe această temă. Totuși fac o notare. Nu este vorba despre siguranța în școli sau nu numai despre această siguranță vorbește proiectul de lege. Este un proiect ambițios, care reglementa de la purtatul uniformei până la cine face îngrădirea școlilor. Era atât de stufos și erau atât de multe elemente care se contraziceau unele între ele și acestea cu legislația actuală în alte sectoare de activitate, încât comisia nu a putut să dea decât aviz de respingere.
Pe de altă parte, o astfel de reglementare, mai apropiată de condițiile vremurilor pe care le trăim, condiții în care, după cum știm, violența în școli a crescut, este necesară și va trebui să fie în vizorul legiuitorului, sperând însă că, atunci când vor veni propuneri legislative pe modificarea Legii educației naționale, acestea să fie în spiritul legii și să nu oblige la cheltuieli suplimentare și practic imposibil de efectuat pe comunitățile locale, care ar trebui să ia în răspunderea lor integral această siguranță în școli.
Grupul parlamentar al PNL va vota pentru respingerea inițiativei.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.